Condriţa, aura durerii
“Poltava”, celebra şosea care leagă Leuşenii (punctul de vamă cu România) de Chişinău şi apoi de marile oraşe ale fostului Imperiu Sovietic, era închisă pentru modernizare în luna iunie. Dacă însă voiai să vizitezi cele două mănăstiri din mijlocul Codrilor, Condriţa şi Hâncu, atunci făceai abstracţie de semnul “trecerea interzisă” şi porneai pe şoseaua atât de netedă încât îţi venea să te întrebi dacă nu cumva ai trecut pe neştiute în altă ţară.
Între vila rezidenţială a preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, şi Mănăstirea Condriţa nu-i nici cale de zece minute s-o baţi cu piciorul. Când am vizitat noi mănăstirea, Voronin – aflat la al doilea mandat – nu dăduse pe-acolo decât o dată, şi-atunci pe fugă.
LEGENDĂ ŞI ISTORIE. Pe “drumul preşedintelui”, după o verificare de rutină a poliţiştilor basarabeni, scăpăm neamendaţi, căci e duminică şi e dreptul oricărui creştin să meargă la sfânta mănăstire. Noi urmăm indicatorul spre Condriţa, iar maşina simte imediat deosebirea: drumul e mai degrabă o suită de gropi. Oprim pieziş, cam pe acolo unde ar trebui să fie poarta mănăstirii. Trecem pe lângă un tractor pe butuci, atât de vechi încât e probabil să fie de pe vremea când aici, în mănăstire, a fost şcoală de silvicultură. Aceasta a fost prima destinaţie dată lăcaşului de cult după închiderea lui, în 1947. Călugării, împreună cu ultimul lor stareţ, au fost mutaţi în Mănăstirile Căpriana şi Suruceni, iar toată averea Condriţei a fost prădată. Au scăpat doar câteva documente, cărţi bisericeşti şi icoane vechi, pe care unul dintre monahi le-a luat la Căpriana. Întoarse Condriţei după 1993 (anul redeschiderii), au fost distruse definitiv într-un incendiu care a afectat mănăstirea acum câţiva ani. O “aură a durerii” acoperă acest lăcaş creştin. Viaţa monahală este atât de aspră încât adeseori, nefăcând faţă nevoinţelor la care sunt supuşi, mulţi tineri care vin să se călugărească la Condriţa pleacă după primele luni de “posluşnicie” (ascultare monahală).
RECONSTRUCŢIE. În curtea mănăstirii nu e ţipenie de om. Intrăm în biserica de vară, în căutarea unui monah. Într-o strană, o măicuţă veghează iconiţele puse la vânzare. O întrebăm care e soarta mănăstirii: “Trece Voronin pe-aici, măicuţă?”. “A fost o dată, acu vro’ doi ani, şi-a zis că o să ne-ajute. Dar n-a mai fost de-atunci. Se descurcă şi ei, părinţii, cum pot.” Asta înseamnă că sunt la mila creştinului de rând. “Multe lucrări sunt executate de călugări, iar meşterii sunt plătiţi din puţinul care-l strângem. Adeseori ei lucrează doar... pentru ispăşirea pe lumea cealalată a păcatelor de pe lumea asta.”
ÎNTRUNIREA. Potrivit ziarului basarabean “Flux”, la 10 iulie, preşedintele Vladimir Voronin s-a aflat din noupentru câteva ore la Condriţa. Însă nu pentru a aprinde o lumânare... Nemulţumit de rezultatele alegerilor locale din vara anului 2007, Voronin i-a convocat pe protopopii şi secretarii de eparhii din Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, în prezenţa Mitropolitului Vladimir, la Mănăstirea Condriţa. Aici a găsit cu cale să îi mustre pe preacucernicii părinţi că nu s-au implicat mai mult în convingerea oamenilor să-i voteze pe comunişti. El a cerut hotărât susţinerea comuniştilor la alegerile din 2009. Întrunirea a avut loc în biserica de vară, unde, făcând abstracţie de faptul că nu se afla în sediul PCRM, ci dinaintea sfintelor icoane, Vladimir Voronin a declarat, pentru a proba “legitimitatea” cererilor sale: “Nicăieri în Vechiul sau Noul Testament nu veţi găsi nimic rău despre comunişti”, “între ideologia comunistă şi doctrina creştină sunt foarte multe asemănări şi, după părerea noastră, a comuniştilor, Iisus Hristos a fost primul comunist”. Mai trist este că PS Episcopul Marchel i-a sugerat preşedintelui ca o astfel de adunare să aibă loc la Condriţa în fiecare an, la aceeaşi dată. Totuşi, nu toată preoţimea adunată acolo a fost de aceeaşi părere. Unii dintre părinţi la încheierea “întrunirii” au sugerat resfinţirea lăcaşului, după aşa o blasfemie, mai spun jurnaliştii de la “Flux”.
Destin
După cum zic bătrânii, mănăstirea trebuie să-şi fi luat numele de la haiducul Condrea, care-şi avea sălaşul pe-aici, pe undeva, într-o peşteră din Codri. Într-o poiană zisă “a lui Condrea” au ridicat mănăstire ieromonahul Iosif şi câţiva fraţi ai săi de la Mănăstirea Căpriana. Era în 1783, dar nici asta nu-i foarte sigur. Actele de atunci – Condriţa era doar un schit – au fost duse de stareţii bulgari ai Căprianei la Muntele Athos. În veacul al XIX-lea s-au înălţat cele două biserici: “Sf. Nicolae” şi “Adormirea Maicii Domnului”. S-au construit una după alta trapeza, chiliile, cerdacul, arhondaricul şi zestrea i-a crescut cu 61 de hectare de pământ. După Marea Unire, schitul a devenit mănăstire, prosperând până în 1946, când o clădire i-a fost rechiziţionată pentru şcoala de silvicultură. Un an mai târziu, mănăstirea a fost închisă. Aici, sovieticii au înfiinţat “tabăra de odihnă pentru pionieri şi octombrei «Zoia Kosmodemianskaia»“.
Angajament
“Domnule preşedinte, v-am susţinut şi vă vom susţine, dar, dacă mitropolitul o să ne dea «zelionîi svet»(lumina verde – n.r.), noi fără nici o reţinere vom îndemna pe oameni să voteze partidul comunist”
PS Episcopul Marchel
“Nicăieri în Vechiul sau Noul Testament nu veţi găsi nimic rău despre comunişti”
Vladimir Voronin,preşedintele R. Moldova
