joi, 4 octombrie 2007

Vechea biserica catolica din Orhei

Restaurarea unui edificiu în stil gotic, cu sacrificii

O minune arhitectonică, având elemente neogotice, îmbinate armonios, dându-i zvelteţe şi farmec. Asocierea cu piatra gălbuie dintr-o carieră “secată” din Orhei dă aşezământului religios o patină pe care nici o altă biserică pe care am văzut-o în Basarabia nu o are. Suntem la Catedrala catolică din Orhei, închinată Maicii Domnului, iar ghid ne este părintele Klaus Kniffki.
Începem cu o scurtă istorie a lăcaşului de cult. “Catolicii din Orhei sunt de origine poloneză, lituaniană sau germană. Până la începutul secolului XX, aceşti credincioşi mergeau să se închine în Catedrala din Chişinău. În anul 1915, ei au putut să participe la liturghie în propria lor biserică.” Povestea pe care ne-o relatează părintele Klaus Kniffki are în ea un amănunt senzaţional: ctitorul acestei biserici a fost Cezarina Dobrovolskaya, o catolică de origine lituaniană, al cărei soţ, etnic rus, ortodox, este ctitorul Bisericii ortodoxe din Braviceni. O familie al cărei ecumenism se manifesta inclusiv la nivelul acesta al marelui dar pe care un creştin îl poate face devenind ctitorul bisericii Sale. Despre ctitoriţă orheienii au aflat mai multe vorbind cu urmaşii acesteia, emigraţi de două generaţii în Elveţia. De la ei s-a ştiut că Cezarina Dobrovolskaya este îngropată în biserică, astfel încât restauratorii, descoperindu-i cavoul, au reuşit să găsească soluţiile tehnice pentru a-l proteja.
Destin. Ca mai toate lăcaşurile de cult din Basarabia, nici acesta nu a scăpat, de-a lungul perioadei bolşevice, de pângărire. În 1946 a fost transformat în sală de sport, trecând apoi “de la un stăpân la altul”, pentru ca după 1990 să devină depozit de materiale pentru Moldtelecom. “A fost destul de greu să obţinem biserica, mai ales că Republica Moldova nu are o legislaţie adecvată privind retrocedările. Ştiu că în 1990 s-a mai încercat o restaurare a ei, dar cu multe greşeli, pentru că nu se ştia cum arătase iniţial. Noi am avut norocul să obţinem din arhiva Diecezei catolice din Iaşi trei fotografii de epocă. Ministerul Culturii a fost destul de cooperant, îngăduindu-ne să primim înapoi biserica pe o perioadă nelimitată.”
Revenirea la trecut. Restaurarea, deşi pornită greu, înaintează cu noroc. “Ştim că arhitecţii erau din Sankt Petersburg, iar stilul construcţiei se apropie foarte mult de un gotic curat, doar că este foarte mică. O bijuterie! Încercăm să refacem toate elementele iniţiale, de la cele câteva stucaturi sau sculpturi în relief la ogive şi elementele forjate ale ferestrelor şi până la mica roză în vitraliu”, ne mai spune părintele, care ţine să ne atragă atenţia că, întrucât nu s-a putut scoate suficient material din vechea mină de piatră care i-a aprovizionat pe constructorii de acum un secol, s-a căutat foarte mult piatra care să aibă şi nuanţa gălbuie, şi porozitatea celei iniţiale. Ne arată rândurile de pietre paralelipipedice: “Le-am adus tocmai din Crimeea!”.

Componenta socială
“Când am venit în Basarabia, la Stăuceni, în 1996, aveam în grijă mai mult copii. Eram de 3 sau 4 ani aici şi aveam o comunitate constituită din copii şi din patru-cinci adulţi de origine catolică – etnici polonezi şi lituanieni. Copiii veneau însă tot mai mulţi şi într-o zi am decis să construim o biserică. Şi în momentul acela, n-o să vă vină să credeţi, biserica s-a umplut şi cu adulţi.
A fost un fenomen extraordinar! Opera Domnului!”, ne mărturiseşte părintele Klaus Kniffki despre credincioşii pe care îi păstoreşte în parohia catolică din Stăuceni, Basarabia. Apoi aici a fost construită şi dată în folosinţă o cantină socială. “Ne-am simţit obligaţi să-i hrănim pe aceşti copii, ai căror părinţi sunt de multe ori plecaţi la lucru în străinătate”, ne-a mai spus. “Misiunea noastră a avut dintotdeauna şi o componentă socială.”

Arhidioceza catolica de la Chisinau

Catolicii din Basarabia, prinşi între Est şi Vest

Comunitatea catolică din Republica Moldova este restrânsă. După statisticile oficiale, sunt aproximativ 5.000 de credincioşi. După cele neoficiale, sunt 20.000 (incluzându-i aici şi pe cei din Transnistria). Români basarabeni sau etnici germani, polonezi ori ruşi, aceştia au deja o istorie comună în teritoriul dintre Prut şi Nistru.
L-am cunoscut pe Monseniorul Anton Coşa cu ani în urmă, la Chişinău, când amândoi căutam adevăruri oarecum diferite, dar în acelaşi spaţiu. Căutări care s-au dovedit până la urmă pereche, pentru că jurnalistul, cu adevărul lui mereu provocator şi palpabil, se întâlneşte, fatal, cu sacerdotul, în adevărul său relevant şi incontestabil. M-a frapat atunci eleganţa şi simplitatea acestui slujitor al bisericii pe care mi-am dorit să-l pot întâlni a doua oară.Monseniorul Anton Coşa e din satul Faraoani, judeţul Bacău, acolo unde trăieşte o puternică comunitate de ceangăi, a cărei devenire m-a preocupat multă vreme. Ciudat pentru mine să revin la subiect, după mulţi ani, tocmai la Chişinău, unde Caravana Jurnalului Naţional căuta preponderent subiecte basarabene.
ÎNTRE EST ŞI VEST. Aşadar, punct şi de la capăt. Monseniorul Anton Coşa, Chişinău, Republica Moldova, iulie 2007. Reşedinţa Episcopatului Romano-Catolic se află la câţiva paşi de Preşedinţia lui Voronin. “Vă temeţi de Voronin?”, îmi încep interviul neconvenţional. “De ce m-aş teme?”, îmi răspunde inedit prelatul. “Comuniştii aceştia sunt comunişti numai cu numele. Pentru că le este convenabil aşa, să folosească filonul destul de bogat al nostalgicilor. Sunt la fel de democraţi ca şi democraţii de aici. Poate că unii sunt mai comunişti ca alţii, dar ambientul şi realităţile pe care le consumă sunt la fel. Nu mă tem pentru că este votat un democrat sau un comunist, mă tem că viitorul poate fi iar politizat. Când cineva, în Republica Moldova, mă întreabă cu cine să voteze, îi spun să voteze ceea ce crede el că este spre binele Republicii Moldova.” Dar cine ştie, la ora aceasta, care este binele Republicii Moldova? Unii cred că acesta poate veni de la Est, alţii că trebuie aşteptat să sosească dinspre Vest. Monseniorul Coşa, pentru a demonstra puterea binelui, a ales calea credinţei catolice.
CONŞTIINŢA IDENTITARĂ. Iniţial, în Republica Moldova a existat Dioceza de Cameneţ Podolski, urmată de Dioceza de Tiraspol, cu sediul la Saratov. Apoi Dioceza de Iaşi, Dioceza de Riga… S-a înfiinţat în sfârşit Arhiepiscopia Romano-Catolică din Chişinău, în componenţa căreia intră toate comunităţile catolice din Basarabia sau din Transnistria. În total, la început, erau douăsprezece parohii, dintre care cinci în Transnistria, cu aproximativ 20.000 de credincioşi. Cifre exacte nu pot fi date. Recensământul oficial din 2004 arată că în Basarabia ar fi 5.000 de catolici. Cifrele legate de credinţa religioasă sunt eronate, ca şi în cazul naţionalităţii. Ştim că în Republica Moldova numai 2% dintre locuitori s-au declarat a fi români. Dincolo de aceste cifre rămân însă realităţile palpabile. “Putem spune”, precizează Monseniorul Coşa, “că în comunitatea noastră se celebrează, în continuare, liturghia în limba populară, în funcţie de cei care vin la liturghie (germani, polonezi, români, ruşi). Nu cred că este aşa de bine definită componenţa etnică a credincioşilor noştri, pentru că este un mare procent de amestecare a grupurilor, prin căsătorii mixte. Dacă este să vorbim despre comunitatea română, atunci eu cred că ar trebui să spunem, mai degrabă, că există credincioşi care participă la sfânta liturghie în limba română, dar dacă ar fi să intrăm în componenţa acelei familii, am observa poate că unul este român şi altul rus sau polonez etc. Încet-încet, se creează o nouă conştiinţă a identităţii lor. Fie la şcoală, fie pe planul participării lor la biserică. Noi vrem să participăm la procesul de formare a conştiinţei a ceea ce suntem aici, pentru că suntem în Republica Moldova. Vorbim de Basarabia la timpul prezent, nu la trecut, dar în acelaşi timp putem spune că nu suntem Rusia”.
Despre Biserica Catolică pe pământul Republicii Moldova, Episcopul Anton Coşa ne-a mai declarat: “Noi spunem că suntem biserică catolică de o anumită tradiţie poloneză, dar situată într-un spaţiu nou, care este Republica Moldova. Şi pentru asta am încercat să ne organizăm în aşa fel, încât să nu apară evidentă structura unei biserici prime aici, la noi. Nu e primordială nici biserica poloneză, dar nici cea românească, nici cea nemţească, şi de aceea, unde a fost posibil, am creat baza unei biserici locale, cu seminar propriu, cu un cler autohton, cu comunităţi călugăreşti care să promoveze în rândul tinerilor această dorinţă de a participa la viaţa consacrată, dar şi cu o veritabilă deschidere spre Occident. Republica Moldova are vocaţia de a fi, împreună cu România şi cu alte state dimprejurul său, într-o casă comună europeană. Aceasta este teza mea şi sper din toată inima că prezenţa acestei comunităţi catolice în Basarabia va ajuta, într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat, la împlinirea unui asemenea deziderat”.

Un episcop român la Chişinău
Despre începuturile vieţii sale sacerdotale Episcopul Anton Coşa ne mărturiseşte că se afla în căutarea unui scop care să îl împlinească spiritual. “Am venit în Republica Moldova după exact un an de preoţie, la Roman, în judeţul Neamţ. Aveam 29 de ani, iar ceea ce am găsit aici nu a corespuns exact speranţelor mele. Plecam din zona Bacău-Roman, o zonă catolică religioasă profund, unde bisericile erau pline şi în timpul zilei, şi peste săptămână, nu doar la liturghia de duminică… Duminica erau chiar trei slujbe. Ajungând aici, la prima mea liturghie mai solemnă, în seara de Crăciun, abia am avut câţiva credincioşi în biserică. A fost pentru mine o mare dezamăgire. Am realizat însă repede că aici trebuia să fac totul altcumva. Iar după trei ani am fost numit administrator apostolic. Pentru mine a fost o noutate această misiune şi probabil nu aş fi reuşit dacă nu aş fi fost trimis pentru două săptămâni în Italia, la Dieceza de Padova, unde, prin bunăvoinţa Înaltului Antonie, am fost introdus în viaţa unui ierarh şi cât de cât am învăţat ce înseamnă organizarea unei biserici.”


Social
“Suntem una dintre cele mai mari instituţii sociale din Republica Moldova, cu un lanţ de proiecte şi 150 de lucrători în Basarabia. Fundaţia Regina Pacis sau Concordia se ocupă cu copiii străzii, cu apărarea femeilor sau cu copiii cu handicap. Centrul Pastoral Casa Providenţei e un proiect minunat, acolo iau masa zilnic peste 100 de bătrâni”
Episcopul Anton Coşa

Educaţie
“Oferim tinerilor posibilitatea să înveţe. Anual avem peste 50 de bursieri. Nu demult, le spuneam unor italieni: «Ajutaţi-i şi o să-i aveţi curând mai bine pregătiţi!». Că multă lume pleacă de la noi este adevărat, dar măcar să plece bine pregătiţi. Deşi şi mai bine ar fi să aibă o pregătire excelentă şi să rămână aici”
Episcopul Anton Coşa

Mitropolia Basarabiei, cea din vechime

Mitropolia Basarabiei, o istorie seculară

Sub o formă sau alta, cele două mitropolii din Basarabia – una, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, aflată sub pulpana Patriarhiei Ruse; cea de-a doua, Mitropolia Basarabiei, pendinte de Patriarhia Română – se revendică din aceeaşi rădăcină. Doar că fiecare dintre ele porneşte, ca să zicem aşa, de la un moment diferit al istoriei.
Şi noi putem să ne începem demersul jurnalistic tot din momente diferite ale istoriei. De la o Mitropolie a Moldovei atestată documentar încă din 1386. De la un Iosif I Muşat, recunoscut de scaunul patriarhal de la Constantinopol ca mitropolit canonic al întregii Moldove, cu reşedinţa la Suceava, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401. Mai târziu Ştefan cel Marea ctitorea o serie de aşezăminte religioase în teritoriul dintre Prut şi Nistru. După anul 1538, când Soliman Magnificul cucereşte partea de sud a teritoriului Basarabiei, consituindu-se Raiaua Tighinei, sub jurisdicţia Moldovei rămân Cahulul, Tigheciu, o parte din Fălciu, Lăpuşna, Soroca, Orhei care din 1596 vor intra în nou înfiinţata Episcopie a Huşilor. Celelalte ţinuturi basarabene, ca şi Chilia, Cetatea Albă, Galaţi şi Brăila, intră sub jurisdicţia Mitropoliei Proilaviei, răspunzând direct de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
IMIXTIUNILE RUSEŞTI. Ocupaţia rusească în Principatele Române (1787-1792) înseamnă şi o serie de amestecuri abuzive în viaţa ortodoxă a celor două ţări. Potemkin îl aduce ca exarh al Moldo-Vlahiei pe Ambrozie Serebrenikov, fost episcop la Ekaterinoslav. În 1791, episcop vicar de Tighina şi Cetatea Albă este numit Gavriil Bănulescu-Bodoni. În 1792, acesta este numit mitropolit al Moldovei şi al Munteniei, dar este îndepărtat un an mai târziu de domnitorul Alexandru Constantin Moruzi. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, ţarul Alexandru I hotărăşte înfiinţarea unui exarhat subordonat Bisericii Ruse de la Petersburg, care ar fi cuprins cele două mitropolii, a Moldovei şi a Munteniei, scoţându-le de sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a fost silit să se retragă la Mănăstirea Neamţ, în locul lui ocupanţii ruşi aducându-l din nou pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. Tot el l-a înlocuit pe mitropolitul Dositei Filitti al Ţării Româneşti cu un oarecare Ignatie. Starea aceasta de fapt se va încheia o dată cu semnarea păcii de la Bucureşti, în 1812. Însă tot prin această pace Basarabia este cedată Imperiului Ţarist, iar la 21 august 1813, Biserica Ortodoxă Rusă înfiinţează Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, condusă de acelaşi Gavriil Bănulescu-Bodoni. Meritul acestuia este, totuşi, de a fi realizat unele lucruri notabile, profund româneşti. A înfiinţat un seminar, o tipografie românească şi a publicat chiar o Biblie românească la Petersburg. După moartea lui, în 1821, Biserica Rusă nu a mai acceptat în Basarabia decât episcopi ruşi. Asta până în 1918.
REACTIVARE ÎN 1992. La 7 aprilie 1918, după unirea Basarabiei cu România, Mitropolitul de Iaşi a arătat că toate problemele acestui ţinut privesc Biserica Ortodoxă Română, ceea ce a dus la retragerea la Petersburg a arhiepiscopului Anastasie. Din 19 februarie 1919 scaunul arhiepiscopal este ocupat de Gurie Grosu, iar la 30 decembrie Sfântul Sinod al BOR realizează unitatea bisericească "pe întreg pământul României reîntregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă". Ridicarea la rang de Mitropolie a avut loc în anul 1927, primii mitropoliţi ai Basarabiei, până la ocupaţiile sovietice din 1940 şi 1944, au fost Gurie Grosu şi Efrem Enăchescu.
La 14 septembrie 1992, un număr impresionant de credincioşi şi preoţi ortodocşi din Republica Moldova au hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, binecuvântată şi recunoscută de Patriarhia Română la 19 decembrie în acelaşi an. Înalt Prea Sfinţitul Petru Păduraru devine mai întâi locţiitor, apoi, din 1995, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Patriarhia Rusă a acuzat Patriarhia Română de "ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei". Punctul de vedere al Patriarhului Teoctist, la acel moment, a fost de a evidenţia faptul că BOR nu a consimţit şi nu a recunoscut niciodată extinderea Patriarhiei Ruse asupra teritoriul Basarabiei, rupt de România în urma ocupaţiei sovietice, şi nici desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei. Din păcate, nici la nivelul statului moldovean nu s-a găsit înţelepciunea necesară, iar pentru acceptarea evidenţelor a fost nevoie de un lung şir de procese, culminând cu adresarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care la 13 decembrie 2001 obligă Republica Moldova să recunoască Mitropolia Basarabiei şi să plătească 20.000 de euro daune morale.


BISERICA NEAMULUI
"Noi nu am adus pe nimeni cu forţa la Mitropolia Basarabiei, toţi au venit prin conştiinţa lor, ca români care trebuiau să vină către biserica neamului. Totul a mers pe cale naturală. Nu am «furat» pe nimeni, pentru că preotul, biserica, parohia nu sunt ouă de găină pe care să le iei din cuibar"


RETROCEDARE
"Ar trebui ca toate bisericile care au fost ale Mitropoliei Basarabiei, până în 1945, să ne fie retrocedate, dar ele au fost deja preluate de Mitropolia Moldovei. Parlamentul Republicii Moldova nu a adoptat încă Legea cultelor şi ne lovim, în general, de insuficienţa unui cadru legislativ adecvat"
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei

Mitropolia Moldovei, de la Gavriil Banulescu-Bodoni

Ortodoxia, după comunism

"Obârşia Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove e de la Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, din 1812-1813, când el, aflându-se în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei, a condus această biserică." Secretarul Mitropoliei, Pr. Vadim Cheibaş, ne vorbeşte despre acest moment, care coincide cu cedarea Basarabiei Imperiului Ţarist, prin Pacea de la Bucureşti.
Naşterea Mitropoliei Moldovei "noi o socotim o dată cu stăpânirea eleziastică a Mitropolitului Gavriil, care este înmormântat la Mănăstirea Căpriana" ne spune pr. V. Cheibaş. Tot el a avut ideea construcţiei clădirii Catedralei Mitropolitane (care, pe vremea sovieticilor, a fost transformată în muzeu de artă). În perioada prigoanei comuniste, viaţa bisericească din Basarabia s-a diminuat mult. Din 98 de mănăstiri a rămas una singură, Japca. "Nu ştim de ce a supravieţuit. Probabil trebuia să rămână undeva o sămânţă de credinţă." Din 1.040 de biserici au mai rămas să fiinţeze aproximativ 170. "S-a distrus masiv, s-a dărâmat. Frumoasa clopotniţă a Catedralei Mitropolitane a fost distrusă, printr-o explozie, într-o noapte, în anii ’60. Puţinele biserici şi puţinii preoţi care au rămas s-au aflat în toată această perioadă sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei."
SFINŢI LOCALI. Ne aflăm la Chişinău, în sediul cel nou al Mitropoliei, şi vorbim despre sfinţii locali care ocrotesc Moldova. "Sunt sfinţii «clasici» ai Moldovei, şi din stânga, şi din dreapta Prutului. Avem chiar o icoană a Sfinţilor Moldovei care a fost pictată în 2006, sfinţită şi instalată într-un chivot din Catedrala Mitropolitană." Între aceşti sfinţi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mitropolitul Dosoftei, Cuvioasa Parascheva, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Printre părticelele de moaşte din Basarabia se află şi cele ale sfinţilor de la Niculiţel, primite în dar de la Arhiepiscopul Tomisului sau mâna dreaptă a Sfântului Antipa Atonitul (sau Antipa Românul). De la Pr. Vadim Cheibaş aflăm că se întocmesc documentele de canonizare "pentru eventuali sfinţi şi mucenici care au pătimit ca urmare a prigoanei totalitare, atât în stânga Nistrului, cât şi în dreapta lui, o seamă de preoţi şi slujitori care au murit în temniţe. Prin serviciul securitate şi informaţii al R. Moldova am expediat o scrisoare cerând referinţe despre cei care au pătimit şi care, până în ultima instanţă, nu s-au dezis de credinţa lor în Hristos." Nu s-a primit însă un răspuns concludent, "spunându-ni-se că, în continuare, aceste informaţii se află la secret".
ÎNVĂŢĂMĂNTUL TEOLOGIC. Actualul Mitropolit al Moldovei, Vladimir, ocupă această funcţie din 1989. În perioada arhieriei sale s-au reactivat sau construit aproximativ 50 de mănăstiri şi schituri, au fost reînfiinţate 1.200 de parohii, iar numărul preoţilor hirotoniţi a ajuns la 1.030. "Nu a fost foarte uşor, pentru că vestitul seminar interbelic de la Chişinău – celebru prin Nichifor Crainic, prin Gala Galaction – se desfiinţase. Personalităţile se dezvoltă în jurul unor şcoli teologice, or, în timpul prigoanei comuniste au dispărut şi cadrele didactice, şi personalităţile care să fie un exemplu. S-a rupt continuitatea şcolilor noastre teologice. Acum nu avem un corp didactic care să întrunească toate condiţiile necesare – cadre cu doctorate în teologie etc. Bineînţeles, majoritatea lectorilor din şcolile noastre teologice şi-a făcut studiile în România, la Bucureşti, la Sibiu, la Iaşi, mai puţin în Rusia. De acum înainte se vor orienta spre Rusia, pentru că e foarte complicat să se mai obţină viză de studii în România."
BISERICA ŞI NOII COMUNIŞTI. "Atunci când la guvernare a venit Partidul Comunist, noi, biserica, ne-am înspăimântat, deoarece simpatizam curentul democratic", ne spune Pr. Vadim Cheibaş. "Însă în prima fază, preşedintele Voronin a venit într-o audienţă la mitropolit. Şi nu i-a spus decât că maică-sa i-ar fi zis următorul lucru: «Bre, băiete, dacă ai să faci rău bisericii, să ştii că n-o să te mai recunosc de fecior!». Asta i-a spus mitropolitului şi mai mult n-a comentat. După care a început rapid construcţia acestui sediu, pentru că până atunci Mitropolia Moldovei se găsea într-o clădire modestă, lângă puşcărie. Apoi preşedintele a început să facă vizite frecvente la mănăstiri, să aducă şi contribuţii financiare. După aceea a ales ca prioritate Mănăstirea Căpriana." Mai vorbim de tele şi radiomaratoane, unde s-au strâns zeci de milioane de lei moldoveneşti. "Banii vin din credinţă, dar este şi un merit al unei persoane care a reuşit să convingă. Bine, forţat sau benevol, cineva a dat banii aceştia..." Nu ştim însă ce răspuns ar da azi Mitropolia Moldovei, după întâlnirea de la 10 iulie a preoţilor cu Voronin, când s-a stabilit şi "preţul" pentru tot acest maraton al reconstrucţiilor: sprijinul, din amvon, la viitoarele alegeri!...


SOLUŢIE
"În ce priveşte disputele care există între cele două mitropolii, eu sunt de părere că e bine să rămână totul în status quo. Să nu mai existe treceri de la o mitropolie la alta. Fiecare să rămână cu ce are acum: parohii, biserici"
Pr. Vadim Cheibaş

Dialoguri
Mitropolia Moldovei (şi Patriarhia Rusă) se pare că doreşte un dialog în ce priveşte reconcilierea celor două mitropolii din Basarabia. "E un dialog care nu prea funcţionează. Partea rusească vrea, dar se tărăgănează", ne zice părintele Vadim Cheibaş. "Pentru că există deja o entitate religioasă subordonată canonic Patriarhiei Române, noi zicem că e bine să rămână în continuare aşa. Mitropolia Moldovei e autonomă faţă de Patriarhia Rusă, depindem numai prin participarea la Sinoade şi primirea Sfântului Mir." O idee care se vântură prin R. Moldova, mai ales după moartea Patriarhului Teoctist: cele două mitropolii să devină autonome de patriarhiile lor şi... apoi să se unească.