În noaptea de Ajun...

E Ajunului Crăciunului anului 1915. Maria, fata cea mare a Anei Simion – făcută cu bărbatul dintâi, Ion Măluşanu, ăl de ţine gaterul de pe apa Dâmboviţei – o leagănă pe surioara cea mică, a treia dintre fete, Vasilica, în vârstă de numai un an. Dacă o adoarme, atunci o să poată să plece şi ea cu ceata de fetişcane, în colind, prin sat. În vremea asta, Măriuţa îngână, în loc de cântec de leagăn, o colindă. "… Sub foiţa fagului,/ Sub cetina bradului,/ E o mică, mititică,/ E Maria frumuşică./ Ea plângea şi suspina/ Că şi-a pierdut coroana…" În pragul uşii, neauzită, mama o priveşte şi lăcrimează. Fata, cât e ea de mică – are numai 10 ani –, a fost vrednică tot anul, şi-acu’, în pragul sărbătorilor, nu s-a dat în lături de la nici o treabă. Dimpreună au scuturat poclăzile, au curăţat casa şi au pregătit bucatele. Pruncul din copaie scânceşte. Parcă ar adormi, parcă nu… Mama se-apropie blând de copilă şi-o mângâie: "D-apăi, du-te, maică, de te-mbracă, pune-ţi hainele cele bune, de sărbătoare, să fii gata când or veni fetele!". Mama se-aşază ea lângă copăiţa de lemn, şi-o leagănă îngânând: "Taci, Maria, nu mai plânge,/ Căci coroana ţi-am găsit-o!/ Dar nu vreau ca să ţi-o dau/ Că ai fraţi/ Încoronaţi/ Şi surori/ Cu gălbiori"… Citește mai mult pe Vacantierul.ro